Organizația Internațională pentru Migrație, Ambasada SUA în România, ANITP și DIICOT cooperează pentru combaterea și prevenirea traficului de persoane și oferirea de asistență victimelor


 

Date Publish: 
Friday, June 25, 2021

Bucharest - Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), în cooperare cu Ambasada SUA în România, Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane (ANITP) și Direcția de Investigare a Criminalității Organizate și Terorismului (DIICOT), lansează proiectul „LUPTA - Leading a United Pathway to anti-Trafficking Action” al cărui obiectiv general este de a contribui la eforturile Guvernului României pentru combaterea traficului de persoane.

Acest proiect urmărește consolidarea colaborării între actorii-cheie implicați în etapa de urmărire penală și cea judiciară, prin oferirea de sprijin pentru victimele traficului de persoane. Unul dintre obiective este preluarea și diseminarea pe plan local a celor mai bune practici existente la nivel internațional în domeniul investigației și cercetării, în vederea eficientizării activității organelor abilitate și sporirea participării victimelor la procesul penal.

Concret, prin activitățile proiectului ce se va desfășura pe o perioadă de doi ani, se urmărește îmbogățirea cunoștințelor, abilităților și capacității unor instituții precum Direcția pentru Combaterea Criminalității Organizate, Direcția de Investigare a Criminalității Organizate și Terorismului, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări și Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane.

Inițiatorii proiectului vor lucra îndeaproape cu aceste instituții cu scopul dezvoltării unui mod de acțiune centrat pe victime. Printre activitățile proiectului sunt incluse, fără a se rezuma la acestea, organizarea de întâlniri regionale pentru schimbul de bune practici în  combaterea și prevenirea traficului de persoane, precum și în domeniul asistenței victimelor, încurajarea schimbului de date relevante între actorii-cheie sau redactarea de recomandări privind îmbunătățirea cadrului legislativ. La acestea se adaugă suport în efectuarea unor expertize psihologice judiciare ale victimelor (centrate pe stabilirea vulnerabilității la recrutare), instruirea responsabililor de protecția acestora, cercetarea și dezvoltarea unui set de instrumente de investigare și urmărire penală centrate pe nevoile victimei și diseminarea acestor instrumente către actorii din prima linie a luptei împotriva traficului de persoane.

Proiectul își propune să răspundă nevoilor autorităților române identificate într-o serie de rapoarte la nivel regional, cum ar fi raportul Comisiei Europene privind lupta împotriva traficului de ființe umane și evaluările Grupului de Experți privind Acțiunea împotriva Traficului de Ființe Umane (GRETA) din cadrul Consiliului Europei, precum și în cel de al 20-lea Raport al Departamentului de Stat al SUA privind traficul de persoane.

Proiectul „LUPTA - Leading a United Pathway to anti-Trafficking Action” este finanțat de către Departamentul de Stat al SUA prin intermediul Biroului pentru Combaterea Traficului Internațional cu Narcotice și Aplicarea Legii (INL). De asemenea, proiectul prevede o cooperare strânsă cu o serie de organizații neguvernamentale reprezentative la nivel național.

Pentru informații suplimentare despre acest proiect, vă rugăm să vă adresați persoanelor de contact:

Tanita Cotarcea (coordonator proiect), e-mail: tcotarcea@iom.int

Lucian Știrb (ofițer comunicare), e-mail: lstirb@iom.int

Telefon: 021.210.30.50